„Mănâncă mai puțin, mișcă-te mai mult” 

Admin
By Admin
3 minute de citit

MITUL: Managementul greutății este o ecuație simplă: consumă mai puține calorii decât arzi și vei slăbi garantat. Complexitatea este artificial creată de industria dietelor.

ADEVĂRUL: Deși principiul termodinamic de bază (echilibrul energetic) este valid, aplicarea sa la fiziologia umană este foarte complexă datorită adaptărilor metabolice și hormonale care apar în răspuns la restricția calorică.

ADEVĂRUL: Organismul uman este mult mai complex. Chiar dacă afirmația că trebuie să consumi mai puține calorii decât arzi, este corectă, corpul răspunde la restricția calorică prin mecanisme biologice care fac pierderea și menținerea greutății mai greu de controlat.

Adaptarea metabolismului: După ce slăbești, metabolismul tău poate scădea cu 200–500 de calorii pe zi decât ar fi normal, având în vedere noua greutate. Acest „metabolism adaptiv” poate persista ani de zile, ceea ce explică de ce mulți oameni recâștigă kilogramele pierdute, chiar dacă continuă să mănânce moderat. Studiile de la The Biggest Loser arată că participanții aveau metabolismul cu 500 de calorii mai mic pe zi, chiar la 6 ani după competiție.

În plus, nu toate caloriile sunt la fel: 200 de calorii din broccoli au efecte metabolice și asupra sațietății fundamental diferite față de 200 de calorii dintr-o băutură îndulcită de exemplu. Broccoliul, prin conținutul său ridicat de fibre și structura solidă, stimulează mecanismele fiziologice ale sațietății și induce un efect termic semnificativ, deoarece organismul utilizează o parte din energie pentru procesarea și digestia sa. În schimb, băuturile dulci sunt absorbite rapid, produc eliberări mari de insulină, nu oferă senzație de plenitudine și favorizează stocarea grăsimii.

Exercițiul fizic nu e soluția magică: Sportul ajută să pierzi în principal grăsimea și să-ți menții masa musculară, spre deosebire de diete care pot duce la și la pierderea masei slabe, însă exercițiile nu opresc încetinirea metabolismului care apare atunci când slăbești. De asemenea dar nu poate compensa ușor excesul caloric. Ca exemplu, ca să arzi caloriile dintr-un Big Mac Menu (aproximativ 1000 kcal), ar trebui să alergi 90 de minute sau să mergi rapid 3 ore. E mult mai simplu să controlezi ce mănânci decât să încerci să arzi totul prin exerciții.

CONCLUZIE: Slăbitul nu e doar despre voință. Corpul tău are mecanisme care protejează energia, iar calitatea alimentelor, obiceiurile și adaptările metabolice contează mult mai mult decât simpla „restricție calorică”.

Bibliografie:

  1. Leibel RL, Rosenbaum M, Hirsch J. Changes in energy expenditure resulting from altered body weight. N Engl J Med. 1995;332(10):621-628. doi:10.1056/NEJM199503093321001
  2. Fothergill, E., Guo, J., Howard, L., Kerns, J. C., Knuth, N. D., Brychta, R., … & Hall, K. D. (2016). Persistent metabolic adaptation 6 years after “The Biggest Loser” competition. Obesity, 24(8), 1612–1619. https://doi.org/10.1002/oby.21538
  3. Hall, Kevin D, and Juen Guo. “Obesity Energetics: Body Weight Regulation and the Effects of Diet Composition.” Gastroenterology vol. 152,7 (2017): 1718-1727.e3. doi:10.1053/j.gastro.2017.01.052

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *